Interviu Marius Ghioc, Rent for Comfort: Antreprenoriatul este evoluție, noutate, libertate

Marius și-a construit cariera de antreprenor cărămidă cu cărămidă. A pornit business-ul actual “cu o garsonieră închiriată și multe vise.” Azi operează în 20 de orașe din țară și spune că cel mai important moment în business a fost să se extindă cu un sediu nou. Cum a continuat? A mai deschis și altele.

Membru Upgrader Community, Marius e pasionat de gândirea strategică și crede în automotivare și perseverență. Mai multe despre povestea business-ului lui și lecțiile învățate, mai jos.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine: studiile, experiența profesională și antreprenorială, proiectele în care ai fost implicat.

Experiența mea profesională ține de antreprenoriat în domeniul comerțului en-gros. Pentru mine, fiecare business a constituit un proiect ce a contribuit la dezvoltarea mea ca antreprenor și lider. Proiectele din trecut reprezintă pentru mine cărămizile fundației: gândirea strategică, pe care construiesc prezentul – Rent For Comfort.

Acțiunile voluntare sunt parte din mine, însa nu le fac ca să le trec în portofoliu ☺.

Ce te-a motivat să devii antreprenor?

Nevoia de evoluție, setea de noutate, sentimentul de libertate.

Descrie business-ul tău! Ce activitate ai, ce te diferențiază de concurență și către ce tip de client te adresezi?

Rent For Comfort oferă servicii de cazare în regim hotelier de aproximativ cinci ani. Apartamentele din portofoliul nostru sunt situate în blocuri de locuințe, amenajate cu gust și utilate complet, în principalele mari orașe din România. Mai exact, suntem prezenți în 20 de orașe din țară.

Majoritatea clienților sunt agenții de turism și companii din diverse domenii ce au mai multe puncte de lucru în țară sau a căror principală activitate necesită deplasarea angajaților.

Avantajele clienților noștri:

  • Intimitate
  • Confort
  • Pot găti/spăla haine/călca haine în apartamente
  • Primesc apartament în zona lor de interes
  • Și, nu în ultimul rând, prețuri mai mici ca la hotel

Acestea sunt avantajele ”tehnice”.

Ce este diferit? Noi considerăm că oferim ceva mult mai prețios: TIMP. Toate facilitățile se regăsesc la un click distanță pe platforma dedicată clienților.

Clientul Rent For Comfort este persoana ce apreciază calitatea, călătorește în interes de afaceri în mod frecvent și căreia îi place ”confortul operațional”.

Cum ai început business-ul?

Cu o garsonieră închiriată și multe dorințe 😊.

Sunt genul de persoană căreia îi place să călătorească, însă nu la fel de mult să caute cazare dând zeci de telefoane și răsfoind site-uri după o cameră bună raport calitate/preț, iar când ajungi la destinație, constați că nu este ceea ce ai văzut în poze. De aici a plecat ideea de a crea un sistem prin care să poți călători în mai multe orașe cu un singur telefon sau e-mail.

Rent For Comfort îți oferă posibilitatea de a călători în oricare din cele 20 de orașe în care agenția este prezentă, făcând o singură solicitare.

Care a fost principala provocare pentru tine în antreprenoriat?

Capacitatea de a coordona oamenii și abilitatea de a-i pune pe pozițiile potrivite.

Ce te motivează cu adevărat?

Provocările zilnice și clienții care se întorc cu încredere, fără ca măcar să mai întrebe cum arată noul apartament.

Care sunt valorile pe care le urmezi în antreprenoriat?

Corectitudinea, încrederea, diferențierea și evoluția.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în business?

Aceea de a renunța la unele parteneriate cu persoane apropiate.

Care a fost cel mai important moment în business-ul tau? Cum ai gestionat situația, ce ai schimbat?

Cel mai important moment a fost acela când am deschis cel de-al doilea sediu, în afara Bucureștiului. Și rămâne unul dintre cele mai importante momente atunci când inaugurăm un sediu nou. Ce am schimbat? Nimic. Am mai deschis încă unul ☺.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum în antreprenoriat?

Asumă-ți riscul!

Dacă te-ai putea întoarce la momentul în care ai început business-ul actual, ce sfat ți-ai da?

Începe cu alte apartamente și alege cu atenție echipa!

Care sunt planurile pe care le ai pe termen lung cu business-ul actual?

În prezent consolidăm stabilitatea în piață a companiei. Avem în plan extinderea în afara țării, însă ceva mai încolo.

Mulțumim, Marius, și succes!

Devino și tu membru în Upgrader Community, o comunitate de antreprenori care te ajută să-ți dezvolți afacerea prin evenimente de business, networking și grupuri de mastermind. Membrii învață unii de la alții, dar și de la antreprenori de succes. Află mai multe și hai să ne cunoaștem!

, , ,
Articolul anterior
Interviu Andrei Zafiu, Spectrum Vision Studio: Ajut antreprenorii pentru că știu că România va crește odată cu noi
Articolul următor
Interviu Răzvan Sprivac, Universul Fiscal: “Antreprenoriatul m-a învățat să nu renunț”

Related Posts

Meniu