Interviu Victor Vișan, FormTex: “Schimbarea este singura constantă”

Victor a trecut deja prin câteva pivotări în căutarea formulei antreprenoriale potrivite. Gândul că schimbarea este inevitabilă îl ajută să asimileze mai ușor atât succesele cât și eșecurile. Cel mai important pentru el este să se dezvolte continuu și să scape de modelele mentale care îi pun piedici.

Victor ajută afacerile să-și prezinte oferta mai bine la târguri și evenimente. Și are planuri mari de dezvoltare regională și europeană. Prin munca sa, el vrea să-i ajute și pe alții în dezvoltarea lor: de la clienți, la angajați și la colaboratori de orice fel.

Ne bucurăm să îl avem alături ca membru în Upgrader Community. Știm că este pasionat de alpinism și sperăm ca alături de comunitatea noastră să ajungă mai repede pe culmile succesului.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine: studiile, experiența profesională, proiectele în care ai fost implicat.

Deși în partea academică am fost atras mai mult de științele exacte, începutul activității profesionale m-a deschis către dezvoltarea în zona umană. Drumul antreprenorial l-am început în 2009 și a reprezentat un traseu sinuos în care am trecut prin câteva pivotări pentru a ajunge la actuala formă de business.

Un eveniment de cotitură a fost urmarea programului Empretec care m-a ajutat să ies cu curaj din zona de confort și să pot să am o perspectivă realistă asupra locului în care mă aflam și a direcției în care doream să merg. Ulterior am fost selectat ca faciliator, lucru care îmi permite să ofer și altora aceste unelte.

Una dintre valorile pe care le-am hrănit și care m-a hrănit Ia rândul ei a fost curiozitatea. În acest moment, pun accentul pe dezvoltare în zona de management uman și de procese.

Ce te-a motivat să devii antreprenor?

Posibilitatea de a seta un cadru sănătos pentru dezvoltarea personală și a oamenilor din jurul meu. Ca angajat, nu am găsit un mediu în care să simt aliniere între principiile companiei și acțiunile oamenilor.

Descrie business-ul tău! Ce activitate ai, ce te diferențiază de concurență și către ce tip de client te adresezi?

Sistemele de expunere FormTex reprezintă modalitatea ideală de a-ți prezenta brandul sau produsul în cadrul evenimentelor și târgurilor. Particularitatea lor este că sunt formate dintr-un print textil flexibil, mulat pe un schelet modular din aluminiu. Astfel, printul arată foarte bine, fiind dintr-o bucată. Strâns, sistemul este compact, ușor de instalat și cu o greutate redusă. Poți să vezi mai multe detalii despre ele aici: https://formtex.ro/pop-up-spider-textil/

formtex

Cum ai început business-ul?

Am atins faza actuală a afacerii după ce am pivotat în mai multe direcții.

Primul pas în sfera antreprenoriatului a fost printr-o firmă de externalizare servicii vânzări. Din cauza obstacolelor semnificative care au blocat dezvoltarea companiei, am migrat într-o zonă de producție publicitară unde am început prin a face intermediere și, ulterior, producție. Apoi am evoluat de la o firmă care răspundea la nevoile punctuale ale clienților către a dezvolta o gamă de produse – FormTex. Am ales această rută pentru că puteam controla procesul de producție si de punere pe piață – având un brand coerent cu anumite atribute bine stabilite.

Care a fost principala provocare pentru tine în antreprenoriat?

O serie de modele mentale limitative care au încetinit devoltarea proiectelor antreprenoriale pe care le-am condus. Una din cele mai mari provocări a fost ideea de a angaja oameni – a fost un salt să concep că pot să îmi asum responsabilitatea pentru confortul material și să influentez parcursul profesional al unor oameni. Ulterior, acest lucru mi-a oferit cele mai mari satisfacții.

Ce te motivează?

Dorința de a învăța și de a mă dezvolta continuu. De asemenea, mă impulsionează când reușesc să ajut și alți oameni pe acest drum.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum în antreprenoriat?

Am învățat că schimbarea este singura constantă. Acest fapt mă ajută să nu mă agăț de succesele temporare și să nu manifest respingere pentru clipele mai puțin fericite.

Care sunt planurile pe care le ai pe termen lung cu business-ul?

Avem deja clienți externi și dorim să extindem vânzările la nivel regional și ulterior european. Asta ne va permite să construim o hală proprie pe care sa o transformăm într-un „loc de joacă” fain și să creștem vânzările.

Mulțumim, Victor, și mult success în continuare!

Devino și tu membru în Upgrader Community, o comunitate de antreprenori care te ajută să-ți dezvolți afacerea prin evenimente de business, networking și grupuri de mastermind. Membrii învață unii de la alții, dar și de la traineri și antreprenori de succes. Află mai multe și hai să ne cunoaștem!

, , , , , ,
Articolul anterior
Interviu Iulian Margeloiu, ProfiCRM și SniperLab: “Antreprenoriatul îmi dă șansa să modelez lumea”
Articolul următor
Noua generație de antreprenori! #19

Related Posts

Meniu