Când a avut de ales între o carieră militară și una antreprenorială, în domeniul economic, Alin a renunțat la “camarazii pe viață” și s-a pus pe treabă. A acumulat experiență, a făcut tot ce putea face “fără bariere” și a lansat brandul FirmaDeConta, alături de soția sa.
Alin este motivat de antreprenoriat ca stare de spirit, de libertatea pe care o simte atunci când contribuie la creșterea unei afaceri. Planul lui este să devină prima alegere a antreprenorilor pentru servicii financiar-contabile și fiscale.
Pasiunile lui se contopesc cu afacerea. Studiază companiile de success și învață cum să comunice cu impact. Drept urmare, le oferă clienților o relație cu un expert care înțelege marketing, comunicare și strategie de business. Ne bucurăm să-l avem alături pe Alin ca membru în Upgrader Community și îi admirăm energia și determinarea.
Spune-ne câteva cuvinte despre tine: studiile, experiența profesională, proiectele în care ai fost implicat.
Am 43 de ani, sunt căsătorit cu iubita mea soție, Roxana, partener cu mine în FirmaDeConta, și am doi copii, fată și băiat, de 16 și 13 ani.
Am pornit inițial pe o carieră militară, pe care am abandonat-o în primul an de facultate, și am făcut switch pe Relații Economice Internaționale, unde am cunoscut-o pe Roxana.
Am avut o dezvoltare profesională rapidă, întrucat eram interesați direct de dezvoltarea afacerii de contabilitate. Acest fapt mi-a permis să merg relativ repede în contracte de CFO și de CEO externalizat în companii mari, în care puteam pune în practică toată teoria învățată. Și, slavă domnului, am facut tot ce știam că se putea face, fără a avea bariere, iar asta m-a ajutat și pe mine ca experiență, dar și companiile pentru care am lucrat.
Următorul pas a fost pentru mine consultanța acordată diverșilor investitori în fuziuni și achiziții de companii, unde lucrurile nu au stat chiar așa cum mi-am dorit, având în vedere și situația economică din 2008.
Începând cu 2012, am dat restart afacerii în contabilitate, când am repornit biroul din București sub brandul FirmaDeConta (până atunci aveam unul în Corbeanca care mai există și acum și care este condus de mama mea).
Ce te-a motivat să devii antreprenor?
Sunt multe lucruri mici care m-au motivat. De la emoția începutului de afacere, la satisfacția pe care o ai atunci când ești apreciat de clienții tăi și până la libertatea pe care o ai să decizi și să implementezi o strategie de marketing, de vânzări, de suport sau operațională.
Cel mai mult îmi place însă să simt viteza pe care o ia afacerea atunci când ai reușit să mixezi corect elementele de leadership cu cele de management și reușești să obții rezultate foarte bune în mod constant.
Motivația vine, în esență, din plăcerea jocului.
Descrie business-ul tău! Ce activitate ai, ce te diferențiază de concurență și către ce tip de client te adresezi?
Prestăm servicii integrate financiar-contabile și fiscale. Mai mult decât o simplă contabilitate cu funcție preponderent fiscală, noi facem o contabilitate managerială. Acea contabilitate care reprezintă suportul majorității deciziilor de afaceri.
Ce ne diferențiază pe noi este abilitatea de a expune și analiza cu CLARITATE semnificația cifrelor din business care s-au întâmplat și care se vor întâmpla, în funcție de anumite ipoteze sau scenarii decise de administratorii companiilor partenere.
Clienții noștri sunt cei cu care realizăm o potrivire la nivel de valori (integritate, responsabilitate, consecvență), care au o dezvoltare mai accelerată și care conștientizează beneficiile prezenței unui contabil proactiv care înțelege marketing, știe mamagement strategic și are suficientă flexibilitate în a implementa cea mai bună politică contabilă și fiscală, în funcție de strategiile de vânzări alese.
Practic, facem ca luarea de decizii să pară un proces ușor, știind la ce să acordăm importanță și ce să eliminăm din comunicarea cu antreprenorii.
Cum ai început business-ul?
Adolescent fiind, aveam de ales între o carieră militară (care, în afară de camarazi pe viață, nu îmi oferea mari satisfacții) sau să mă alătur demersurilor curajoase de antreprenoriat (mai apoi aveam să aflu că, de fapt, erau activități de liber profesionist) începute de mama mea imediat după ’89.
Așa că am început cu activitatea de contabilitate în paralel cu Facultatea de Relații Economice Internaționale, iar partea care m-a atras a fost aceea de a reprezenta situațiile financiare, de analiză economică și previziune. Practic, am învățat contabilitatea de sus în jos, pentru că aveam drept principal rol în firmă să obțin finanțări pentru clienții din portofoliu.
Această provocare m-a determinat să aprofundez zona antreprenoriatului din toate perspectivele unui bancher sceptic pe care trebuia să îl conving să dea banii clientului meu de la contabilitate.
Care a fost principala provocare pentru tine în antreprenoriat?
Principala provocare pe care am avut-o și pe care încă o mai am atunci când sunt pe un palier cu afacerea și tind să trec la nivelul următor este crearea unei echipe puternice și de încredere.
Ce te motivează?
Mă motivează și îmi dă energie antreprenoriatul în sine ca stare de spirit, senzația de libertate și de viteză cu care accelerează o afacere atunci când depășește o masă critică de lucruri bine făcute.
Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum în antreprenoriat?
Am învățat două lecții mari:
- Cea mai mare pierdere pe care o poți avea într-o afacere nu este aceea că ai ratat o oportunitate sau că ai luat o decizie mai puțin inspirată, ci piederea focusului pe zona ta de talent sau pe “core business-ul” tău.
- Mergi pe mâna ta indiferent câtă emoție se așază în jurul afacerii, investește cu cap și, mai ales, cu coadă – în sensul de a nu schimba sau de a nu renunța la ușa de exit pe care ai stabilit-o în palificarea ta.
Care sunt planurile pe care le ai pe termen lung cu business-ul?
Pe termen lung vreau să ajung prima alegere pentru antreprenorii SMART cu afaceri pornite de la zero sau care au ajuns maxim la vârsta “adolescenței” (consolidează echipe și sisteme) pentru servicii integrate în zona financiar-contabilă și fiscală.
Mulțumim, Alin, și succes în continuare!
Devino și tu membru în Upgrader Community, o comunitate de antreprenori care te ajută să-ți dezvolți afacerea prin evenimente de business, networking și grupuri de mastermind. Membrii învață unii de la alții, dar și de la traineri și antreprenori de succes. Află mai multe și hai să ne cunoaștem!