Anul 2018 bate la ușa antreprenorilor și se anunță a fi unul cel puțin controversat. Va aduce foarte multe provocări dar inevitabil va veni și cu o serie de noi oportunități.
Pentru a ne crea o imagine asupra lui 2018, am întrebat o serie de antreprenori consacrați, din diverse industrii, cum vad ei noul an. I-am rugat să ne împărtășească care sunt principalele trenduri pe care le preconizează, la ce schimbări importante se așteaptă și ce noi oportunități ar putea aduce ele.

Wargha Enayati
Nevoi sociale, inovație, echipă
“Cred că anul 2018 va oscila în antreprenoriat între abordări darwinistice pe de o parte și inovație de cealaltă parte, punând accent pe compasiune față de nevoile sociale. Schimbările fiscale vor afecta un număr foarte mare de companii prin urmare cele care vor rămâne neafectate vor trebui să găsească resurse noi iar inovația e soluția sustenabilității unui business și atenția față de echipă.”

Dan Ștefan
V.U.C.A.
“Anul 2018 va fi probabil un an și mai V.U.C.A. decât precedenții. Este extrem de greu să facem predicții, putem cel mult să facem pronosticuri: Companiile de tehnologie mari se vor întări, cele asiatice vor continua să urce în clasamente și vor fi tot mai puternice, unii unicorni își vor pierde cornul, vor apărea însă alții și nu doar în Silicon Valley, unele startup-uri mari vor colapsa… iar nebunia actuală cu criptomonedele va avea un deznodământ, probabil în prima parte a anului. Capitalul va fi în continuare abundent dar “plimbăret”. Probabilitatea să avem o corecție financiară globală crește și nu m-ar surprinde să se întâmple la finalul lui 2018. În România, dezechilibrele macroeconomice se vor accentua, iar lupta dintre cei care produc și cei care “administrează” (de fapt împart, după propriul plac) se va acutiza. Vom avea un an foarte palpitant… Mai important decât să anticipăm va fi să fim adptabili, poate chiar anti-fragili”

Marian Șeitan
Legea GDPR, noi oportunități
“În marketingul românesc 2018 va fi anul datelor. Noul Regulament european pentru protecția datelor (GDPR), care intră în vigoare în mai 2018, în loc să îi sperie pe decidenții din marketingul românesc, din contră, le va deschide ochii asupra oportunităților extraordinare oferite de datele despre consumatori, asupra tehnologiilor din zona de marketing automation și a gap-ului pe care marketingul românesc îl are față de cel din țările avansate. Termeni precum consimțământ, interes legitim, portabilitate a datelor, LBS, opt-în, comunicare scenarizată, DMP cookies vor fi pe buzele tuturor marketerilor români în 2018.”

Valentin Radu
Decizorul
“Avem nevoie cu toții că 2018 să fie anul în care antreprenorii se vor dezmetici și își vor repara “decizorul”. “Decizorul”, să zicem, este dispozitivul prin care luăm deciziile. Ar fi minunat dacă am putea să luăm deciziii bazându-ne tot mai puțin pe criterii precum “după ureche”, “așa simt în stomac”, “alții au făcut și uite ce bine le merge”, ci mai mult bazându-ne pe analiza de date, modelare matematică a factorilor ce generează venituri și impact și validare pe un set relevant de prospecți și clienți. Dacă rezolvăm asta în 2018, restul anilor vor arăta mult mai bine. Mai pe scurt, un 2018 cu mai multă planificare strategică.”

Amalia Sterescu
Wellbeing, Dealing with Ambiguity
“În bătălia locală pentru resurse și talente vor câștiga cei care vor învăța să pună accent pe wellbeing – pe career wellbeing (crearea de oportunități de carieră și dezvoltare în interiorul organizației), pe social wellbeing (pe stimularea procesului de networking intern și extern), pe wellness la birou. Managementul cu succes al mixului de generații rămâne în continuare o provocare pentru mulți antreprenori mai ales dacă fac parte din generațiile de dinainte de 1970 – educarea antreprenorilor în acest sens și adaptarea instrumentelor de management al resurselor este mai mult ca oricând necesară.
Există o competentă managerială care se cheamă ”dealing with ambiguity” cu alte cuvinte cât de flexibil și adaptabil ești la un mediu în continuă schimbare, puțin predictibil cu multe necunoscute. În contextul guvernării actuale, antreprenorii români vor avea nevoie din plin de această competentă și aș mai spune că vor avea nevoie să învețe să lupte mai bine – prin mijloace democratice – pentru drepturile lor. Afiliere la comunități, networking-ul strategic vor fi de un real folos.”

Mariana Bradescu
Marketing, legea GDPR
“Cred că suntem în pragul unor modificări majore din perspectiva de marketing online combinat cu securitate. Odată cu modificările legislative europene din mai 2018 securitatea datelor intră într-o alta era iar acest lucru ne va influența pe toți în activitatea noastră. Vom fi puși în situația de a modifica abordarea față de datele pe care le preluam de la clienți sau potențiali clienți iar de multe ori aceste date sunt importante din punct de vedere contabil însă aproape interzise din punct de vedere al securității datelor. Este o reglementare ce va modifica mult campaniile și abordările de marketing din anul viitor, cel puțin până ne vom acomoda cu noile modificările și vom găsi toate răspunsurile necesare. Atât clienții cât și furnizorii din piață trebuie să înțeleagă exact cum funcționează aceste sisteme și de ce se cer anumite date sau de ce unele din ele pot fi refuzate și altele sunt absolut obligatorii. Cred că unele canale de marketing vor dispărea la anul însă, în același timp, altele doar se vor ajusta și vor continua să fie eficiente. Va fi un an propice pentru business-urile din domeniul IT sau mai bine zis, cele conexe cu securitatea datelor.”

Daniel Truica
Marketing, customer care
“Aș vrea să vorbesc despre un trend pe care îl observ la business-urile de e-commerce, un trend care a început deja și care cred că se va accentua în 2018. Văd tot mai multe afaceri de e-commerce care încearcă să-și diversifice strategiile de marketing, afaceri care au fost “construite” pe performance marketing și care încearcă lucruri în zona de branding. În contrapartidă, companii “tradiționale” (exemplu zona FMCG) care încearcă să se inspire cât pot din tactici folosite de companiile de e-commerce și să le folosească în business-ul lor.
În zona de customer care, cred că încep să existe din ce în ce mai multe companii care înțeleg că pentru a oferi o experiență de customer care memorabilă înseamnă în egală măsură o investiție în oameni și una în tech. Iar noile tehnologii (zona de chat bots, customer care bazat pe AI) o să împingă trend-ul ăsta accelerat în următorii ani.”

Valentina Saygo
Productivitate, personal, freelancing
“Anul 2018, pe lângă bulversările fiscale și mecanismele experimentale pe care le va aduce, va aduce inventivitate, eficiență și productivitate. Mediul de afaceri va trebui să bată pasul pe loc cu resursele de care dispune și să pună frână la dezvoltarea și avântul de care ar putea da dovadă, în mod special în primele luni ale anului. Piața insuficientă a forței de muncă, va dicta o orientare spre personalul existent și o externalizare a cât mai multor servicii sau departamente suport. Managerii vor trebui să dea dovadă de inventivitate în motivarea și calificarea personalului existent și să rescrie cărțile și tratatele de management organizațional. De această externalizare vor beneficia freelancerii și tinerii antreprenori, prin urmare, în opinia mea, vor fi oportune serviciile de creștere a ambientului și a calității muncii, cursuri, traininguri, teambuildinguri, pachete și servicii suplimentare oferite salariaților.”

Magda Bei
Parteneriate, inovație
“Suntem în fața unui an al lucrului în echipe, capacitatea noastră de a lucra individual ne aduce beneficii medii față de reușitele și cumulul de informații, de perspective pe care le putem construi împreună în echipe extinse prin parteneriate, mai ales pentru atragerea de fonduri europene. Urmează un an practic, în vremuri ale schimbărilor rapide, în care este cea mai importantă aplicarea tuturor ideilor, ele vor crea progresul și vor face diferența pentru cei ce înțeleg asta azi, elimină barierele, diluează granițele. Afacerile și meseriile viitorului au ca esență includerea în toate acțiunile și în activitatea de zi cu zi a inovației și creativității, diferențierea ta pe piață este cea mai importanță.”

Cristian Onețiu
Viziune
“Din punctul meu de vedere 2018 în zona de startup înseamnă: viziune! Pentru mine… Viziunea = vis + plan + resurse! “Visul” acela arzător, care nu are legătură cu ce ne dorim egoist, ci acel vis care transformă lumea de azi într-o realitate mai bună. E acel vis altruist care te animă și pe tine ca antreprenor cât și pe toți cei ce îl aud! “Planul” nu e un cuvânt la fel de sexi precum ar fi A.I., mobile sau influencers, care chiar dacă sunt tendințe certe ale lumii de azi, nu pot face minuni precum face un plan de afaceri bun. Iar resursele… Sunt cele umane și financiare. Nu doar una, ci ambele, mixate în proporția potrivită. Sper ca anul 2018 să adune la un loc cât mai mulți antreprenori cu viziune.”

Laurențiu Dumitrescu
Customer journey
“Dacă decizia de cumpărare a clienților tăi nu este una de impuls ci una care necesită căutarea de informații suplimentare cred că ar trebui să acorzi o atenție sporită călătoriei consumatorilor către decizia de cumpărare și să creezi conținut digital care să-i ajute în toate etapele din “customer journey. Folosește datele pe care acest conținut creat de tine îl va genera în fiecare pas din customer journey.”

Dorin Boerescu
Digital natives
“În 2018, recrutează digital natives! Sunt singurii care stăpânesc în mod natural tehnologiile esențiale astăzi în business – atât cele care ne ajută să înțelegem în timp real comportamentul clienților, cum ar fi Google Analytics, cât și tool-urile de promovare și vânzare care fac accesibilă orice piață din lume.”

Radu Savopol
Vibe-ul urban
“Sunt de părere că 2018 o să fie un an foarte bun în industria HoReCa. Fiscalitatea și cadrul legal speram să se simplifice, iar lucrurile aprobate de către legislativ anul acesta să rămână neschimbate pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Astfel, să avem parte de stabilitate și posibilitatea să gândim pe termen meniu și lung strategiile de business.
Pentru noi forță de muncă devine un factor important în dezvoltare! 5 to go pune în continuare accent pe comerțul stradal și ne dorim să dezvolte acest segment, el fiind cel care poate reda farmecul Bucureștiului și cel care atrage turiștii să viziteze capitala noastră!
Sunt de părere că un element foarte important în orice oraș intens vizitat de către turiști este vibe-ul urban, în proporție foarte mare conturat de către business-urile stradale, fie ele HoReCa, retail, beauty sau home&deco.”

Cristian Nicolae
Cloud, apps, freelancing
“În 2018, pe piața de IT din România, cred că se vor consolida trei trenduri. Din ce în ce mai puține firme vor cumpăra licențe software și din ce în ce mai multe vor folosi soluții software-as-a-service, în cloud. Va crește numărul de aplicații mobile pentru diverse servicii și produse (noi de exemplu finalizăm acum o soluție pentru exerciții de kinetoterapie “Prokinetic by Alin Burileanu” și alta pentru dezvoltare personală “ Amazing University” by Dr. Dragoș Brătașanu). Prețurile de dezvoltare pentru site-uri și aplicații vor scădea, odată cu dezvoltarea accelerată a unor platforme gen www.fiverr.com”

Mircea Căpățînă
Micro-influenceri
“În ciuda a ceea ce se întâmplă la noi, în business e tot mai multă democrație. Clienții au tot mai multă putere, fiecare din noi putând fi un mic influencer, iar totalul acestor micro-influenceri are un impact semnificativ asupra brandurilor. Dacă acum 10 ani mesajul încă era unul central de la brand înspre consumatori, acum lucrurile stau total altfel, iar în 2018 cred că se vor accentua și mai mult. Acesta e un lucru extraordinar deoarece responsabilizează companiile, le ridică pe cele cu adevărat orientate înspre client și le coboară pe cele care nu înțeleg acest lucru care, până la urmă ar trebui să fie mantra oricărei afaceri.”